Domnul este aproape GBV

Simeon și Levi sunt frați: săbiile lor sunt unelte de asuprire. Suflete al meu, să nu intri la sfatul lor! Gloria mea, să nu te unești cu adunarea lor.

Geneza 49.5,6

Așa erau leviții, ca natură și practică – neînduplecați, nemiloși și plini de cruzime. Cât de remarcabil este faptul că astfel de oameni au fost aduși în locul celor mai înalte și mai sfinte privilegii! Cu siguranță, acest lucru se datorează de la un capăt la celălalt doar harului! Este felul de a lucra al harului să se ocupe de cei mai răi oameni. Harul se coboară în cele mai mari adâncimi ale răutății și ale păcatului și de acolo îi scoate pe aceia care devin cele mai strălucitoare trofee ale sale. „Vrednic de încredere este cuvântul și demn de toată primirea, că Hristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu“ (1 Timotei 1.15).

Cât de izbitoare sunt însă aceste cuvinte: „Suflete al meu, să nu intri la sfatul lor! Gloria mea, să nu te unești cu adunarea lor“. Ochii lui Dumnezeu sunt atât de sfinți, încât nu pot privi răul și nu se pot uita la nelegiuire. Dumnezeu nu putea intra la sfatul lui Levi, nici nu Se putea uni cu adunarea lui. Așa ceva era imposibil. Dumnezeu nu poate avea nimic de-a face cu voința proprie, nici cu răutatea și nici cu cruzimea. Totuși, El a putut să-l aducă pe Levi la sfatul Său și l-a putut uni cu adunarea Sa. L-a putut lua din locuința sa, unde erau uneltele de asuprire, și l-a putut aduce în cortul întâlnirii, pentru a îngriji de uneltele și de vasele de acolo. Aceasta a însemnat har – un har pur și suveran. Iată unde trebuie căutat motivul pentru așezarea lui Levi într-o slujbă atât de binecuvântată și de înălțată! În ce-l privește pe Levi, din punct de vedere personal, era o distanță incomensurabilă întră el și Dumnezeul sfânt – o prăpastie pe care nicio putere sau pricepere omenească n-o putea trece. Un Dumnezeu sfânt nu putea avea nimic de-a face cu răutatea și cu cruzimea, însă un Dumnezeu al harului putea avea de-a face cu Levi. El putea lucra față de Levi într-un har suveran și-l putea ridica din adâncimile degradării lui morale, aducându-l într-un loc de apropiere față de Sine Însuși.

C. H. Mackintosh