Domnul este aproape GBV
Voi sunteți seminție aleasă, preoție împărătească, națiune sfântă, popor dobândit pentru Sine, ca să vestiți virtuțile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; voi, care odinioară nu erați popor, iar acum sunteți popor al lui Dumnezeu; voi, care nu primiserăți îndurare, iar acum ați primit îndurare.
1 Petru 2.9,10
În contrast cu Israelul răzvrătit care L-a respins pe adevăratul lui Mesia, sfinții preaiubiți ai lui Dumnezeu din zilele de astăzi sunt numiți „o seminție aleasă“. Aceasta este alegerea lui Dumnezeu de dinainte de întemeierea lumii – o alegere mai înaltă decât cea îndreptată spre Israel, poporul pământesc al lui Dumnezeu, care a fost ales de la întemeierea lumii.
„Preoția împărătească“ este corespondentul „preoției sfinte“, pe care o găsim în versetul 5: „Voi înșivă, ca niște pietre vii, sunteți zidiți o casă spirituală, o preoție sfântă, ca să aduceți jertfe spirituale bine primite lui Dumnezeu prin Isus Hristos“. „Preoția sfântă“ Îl are în vedere pe Dumnezeu, iar „preoția împărătească“ îi are în vedere pe oameni. Caracterul împărătesc marchează mărturia lui Dumnezeu către această lume – o demnitate conferită păcătoșilor mântuiți prin har.
„O națiune sfântă“ este în contrast cu Israelul în carne, neascultător, și vorbește despre o sfințire reală și vitală, pentru gloria lui Dumnezeu.
„Un popor dobândit pentru Sine“ arată apartenența la El, ca robi mai degrabă decât ca slujitori tocmiți, așa cum se considerau iudeii de sub lege. Suntem în întregime posesiunea Stăpânului nostru.
Toate aceste prețioase binecuvântări eterne au în vedere și un scop pentru acum: rezultatul prezent este ca noi, cei credincioși, să vestim „laudele Celui care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată“. Nu doar să rostim laudele, ci să le manifestăm. Întregul caracter al vieții celor credincioși este implicat în aceasta. Lumina Sa minunată trebuie să strălucească puternic în orice aspect al vieții noastre.
L. M. Grant