Domnul este aproape GBV

Raționamentul care duce la concluzia „De ce mai găsește vină?“ este unul greșit de la bun început. Dacă Dumnezeu, în marea Sa înțelepciune și după bogățiile îndurării Sale, folosește faptele rele ale oamenilor pentru a duce la împlinire planurile Sale, aceasta este doar autoritatea Sa de neîmpiedicat, dar voința oamenilor va rămâne întotdeauna așa cum este ea: rea și de neiertat. Într-adevăr, dacă ar fi adevărat ceea ce învață severa teologie calvinistă, anume că Dumnezeu i-a hotărât mai dinainte pentru condamnare pe cei care merg spre pierzare, atunci ar fi fost într-adevăr îngrozitor. Dar, slăvit să fie Dumnezeu!, acest lucru nu este adevărat. Scriptura nu vorbește niciodată astfel, chiar dacă ar putea exista unele pasaje care par să susțină o astfel de părere.

De fapt, cum stau lucrurile? Înainte de a da un răspuns la întrebările puse, apostolul accentuează suveranitatea lui Dumnezeu – primul dintre drepturile Sale – și demonstrează răutatea inimii celor care pun astfel de întrebări. Ar fi putut oare să vorbească în așa fel un om a cărui conștiință este într-o oarecare măsură trează și activă? Niciodată un suflet gata de pocăință nu L-ar putea acuza că este nedrept, nu L-ar putea învinui că El este răspunzător pentru calea oamenilor către pierzare. Cel care vorbește astfel de lucruri rele dovedește prin aceasta doar orbirea și îngâmfarea inimii sale. „Dar, mai degrabă, cine ești tu, omule, care răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Va spune lucrul întocmit Celui care l-a întocmit: «Pentru ce m-ai făcut astfel?». Sau nu are olarul autoritate asupra lutului, să facă din aceeași frământătură un vas spre onoare și altul spre dezonoare?“ (Romani 9.20,21). Iar dacă o creatură are o asemenea autoritate – și cine poate tăgădui aceasta? – cât de mare trebuie să fie autoritatea Creatorului Însuși!

R. Brockhaus