Domnul este aproape GBV

Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ.

Matei 28.18

Autoritatea este dreptul de a exercita puterea. Istoria a furnizat ample dovezi cu privire la adevărul acestor cuvinte: «Puterea corupe, iar puterea absolută corupe în mod absolut». Așa au stat lucrurile cu nenumărați împărați și regi. Cu cât au avut mai multă putere, cu atât simțământul moralității lor s-a micșorat.

Isus a intrat în Ierusalim călare pe un măgăruș, pentru a-Și exercita puterea ca Împărat al lui Israel. El a început prin a curăța templul, onorând astfel drepturile lui Dumnezeu. Însă cărturarii și fariseii L-au înfruntat, zicând: „Cu ce autoritate faci Tu aceste lucruri? Și cine Ți-a dat autoritatea aceasta?“ (Matei 21.23). El le spusese mai înainte: „Împărăția lui Dumnezeu a venit peste voi“ (Matei 12.28). Ei însă L-au respins, iar Împărăția a fost amânată. Dar, atunci când El va domni, lucrurile vor sta așa: „Dreptatea și judecata sunt temelia tronului Tău; bunătatea și adevărul merg înaintea feței Tale“ (Psalmul 89.14). Este spus despre Hristos, în mod profetic: „El va judeca pe poporul Tău cu dreptate, și pe întristații Tăi cu nepărtinire … El va face dreptate întristaților poporului, va salva pe fiii săracului și va zdrobi pe asupritor“ (Psalmul 72.2,4).

Chiar și împăratul Solomon a fost corupt de putere, însă cu Domnul Isus nu se va întâmpla niciodată așa ceva. „Plăcerea Lui va fi temerea de Domnul; și nu va judeca după cele văzute de ochii Săi, nici nu va hotărî după cele auzite cu urechile Sale, ci îi va judeca pe cei săraci cu dreptate, și va hotărî cu nepărtinire pentru cei blânzi ai pământului, și va lovi pământul cu nuiaua gurii Lui, și-l va ucide pe cel rău cu suflarea buzelor Sale“ (Isaia 11.3,4). El nu va fi înșelat de ceea ce izbește ochiul, nici nu Se va lăsa lingușit: „Dreptatea va fi brâul rărunchilor Săi, iar credincioșia, brâul coapselor Sale“ (Isaia 11.5). Răspunsul inimilor noastre este: „Singurului Dumnezeu, Mântuitor al nostru prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie gloria, măreția, puterea și autoritatea, mai înainte de orice veac, și acum și în toate veacurile! Amin“ (Iuda 25).

R. A. Barnett