Domnul este aproape GBV
Atunci am zis: „Iată, vin; în sulul cărții este scris despre mine. Este desfătarea mea, Dumnezeul meu, să fac plăcerea Ta, și legea Ta este înăuntrul inimii mele“.
Psalmul 40.7,8
Primul om a fost creat în curăție. Însă el a călcat singura poruncă, atunci când abia o primise. A fost așezat de Dumnezeu în paradis, în grădina Eden, unde totul era numai binecuvântare și unde exista un singur lucru pe care nu trebuia să-l facă. Avea voie să mănânce din toate roadele, însă numai din ale unui singur pom, nu. Dar el nu a putut ține porunca și a dorit să mănânce din acel pom. Prin aceasta, el a folosit singurul mod prin care putea să-și dovedească neascultarea.
Acum Omul Isus a venit, și El, Cel care a fost curat și sfânt, a trăit într-o lume care era murdărită prin păcat și care era sub blestemul lui Dumnezeu. El, Cel care n-a cunoscut păcat, a venit într-o atmosferă plină de păcat. El, Creatorul, a venit într-o lume al cărei conducător era Satan, lume care, în curând, va dovedi că l-a primit ca dumnezeu pe Satan. El, Cel Sfânt, a trebuit să trăiască într-o atmosferă păcătoasă, unde totul era împotriva Lui, unde nu exista nimic curat. Și acolo unde totul era împotriva Lui, El a fost ascultător. În împrejurările cele mai nefavorabile și mai neplăcute, El a fost ascultător până la moarte de cruce; ascultător când a fost lepădat de pe acest pământ, în timp ce toată creația L-a lepădat și când cerul s-a închis deasupra Lui; ascultător pe când era între cer și pământ, unde toată puterea răutății, Satan cu toți demonii săi, s-a năpustit asupra Lui. Acolo Dumnezeu Și-a ascuns fața de la El – de la El, Omul Isus Hristos, singur în tot universul, încărcat cu păcatele mele. Se părea că Dumnezeu, Satan și lumea făcuseră legământ împotriva Lui, toți împotriva Lui, iar El rămăsese singur. Dacă El a trebuit să strige: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?“, El adaugă: „Totuși Tu ești Cel Sfânt, Tu, care locuiești în mijlocul laudelor lui Israel“. Atunci a fost probată în întregime natura Sa omenească.
H. L. Heijkoop