Domnul este aproape GBV
Cunoștința voii Lui (1)
De aceea și noi, din ziua în care am auzit, nu încetăm să ne rugăm pentru voi și să cerem ca să fiți umpluți de cunoștința voii Lui, în orice înțelepciune și pricepere spirituală.
Coloseni 1.9
În rugăciunile sale neîncetate pentru coloseni, apostolul cere ca ei să fie „umpluți de cunoștința voii lui Dumnezeu, în orice înțelepciune și pricepere spirituală“. Este primul principiu necesar pentru călăuzirea umblării noastre, ca oameni înviați cu Hristos și care țintesc spre un scop ceresc. Regulile și poruncile omenești, care au o aparență de înțelepciune (Coloseni 2.23), nu pot să ne conducă într-acolo. Este nevoie de cu totul altceva. Este nevoie de „cunoștința voii lui Dumnezeu“ care rezultă din relația noastră cu El, ca oameni înviați și scoși astfel din legăturile unei religii pământești, oameni care posedă o viață capabilă să-L cunoască cu adevărat. Această cunoștință a voii Lui nu poate decurge decât dintr-o comuniune intimă cu El, comuniune care este specificul acestei noi vieți. În acest fel cunoaștem cu adevărat caracterul și natura lui Dumnezeu.
Acesta este motivul pentru care apostolul adaugă: „În orice înțelepciune și pricepere spirituală“. Înțelepciunea se referă mai ales la discernământ sau la aprecierea exactă a lucrurilor, iar priceperea se referă la aplicarea înțelepciunii în împrejurările concrete prin care avem de trecut. Dar trebuie să remarcăm că nu este vorba de priceperea sau de înțelepciunea noastră naturală, ci ele sunt produsul vieții spirituale, ale vieții lui Dumnezeu în suflet, ale acțiunii Duhului. Prin urmare, ele depind de starea noastră spirituală, de gradul nostru de apropiere față de Dumnezeu și se manifestă în umblarea noastră creștină în această lume. Cunoașterea voii lui Dumnezeu se întemeiază pe această înțelepciune și pe această pricepere spirituală, nu pe niște prescripții omenești. Cu cât vom trăi mai aproape de Dumnezeu, în comuniunea și în gândurile Lui, cu atât vom beneficia mai mult de această înțelepciune și de această pricepere și cu atât vom cunoaște mai bine ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, prin noi și pentru noi.
H. Rossier