Domnul este aproape GBV
Pentru că s-au strecurat anumiți oameni, care de mult sunt scriși, dinainte, pentru această judecată, neevlavioși, schimbând harul Dumnezeului nostru în destrăbălare și tăgăduindu-L pe singurul nostru Stăpân și Domn, Isus Hristos.
Iuda 4
Dumnezeu a găsit cu cale să ne comunice că primele elemente ale decăderii au pătruns în Biserică încă din zilele apostolilor. De aceea, atât Pavel și Petru, cât și Ioan și Iuda au scris despre această stare. Ba chiar mai mult: în versetele 14 și 15 ale epistolei lui Iuda, Dumnezeu ne spune că prima înștiințare profetică, de care știm noi (și care a fost exprimată cu mai mult de 2.500 de ani înainte de a se fi format Adunarea lui Dumnezeu în ziua Cincizecimii), profețește că Adunarea va părăsi poziția ei dată de Dumnezeu și de aceea va fi lovită de judecata lui Dumnezeu. Răul a intrat în ea și va acționa până la sfârșit, când va fi deplin pregătit pentru judecată. Apostolul Ioan a fost nevoit ca celei mai bune adunări – pe care Cuvântul lui Dumnezeu o dă ca exemplu și unde, conform istoriei, el însuși a locuit și a lucrat ani de zile – să îi spună sentința lui Dumnezeu: „Dar am împotriva ta că ți-ai părăsit dragostea dintâi. Amintește-ți deci de unde ai căzut și pocăiește-te și fă lucrările dintâi; dar, dacă nu, voi veni la tine și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești“ (Apocalipsa 2.4,5). Apostolul Pavel trebuia să spună la despărțirea de bătrânii aceleiași adunări: „Eu știu aceasta, că, după plecarea mea, vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu cruță turma; și dintre voi înșivă se vor ridica oameni vorbind lucruri stricate, ca să-i tragă pe ucenici după ei“ (Fapte 20.29,30).
Noi trăim în timpul descris de Pavel, de Petru, de Iuda și de Ioan. Urmași, bărbați îmbrăcați cu putere apostolică, nu există. Dar ceea ce au avut efesenii după plecarea lui Pavel avem și noi: „Și acum vă încredințez lui Dumnezeu și Cuvântului harului Său, care poate să vă zidească și să vă dea o moștenire între toți cei sfințiți“ (versetul 32). Nu cred că a mai existat vreun timp în care „Cuvântul harului Său“ să ne fi bucurat mai mult ca în ultimul secol. Dar marea întrebare este dacă eu și cu tine ne bucurăm de acest Cuvânt! Văzând marea decădere și ruină a Adunării, n-ar trebui oare să ne preocupăm ca drepturile lui Dumnezeu să fie păstrate?
H. L. Heijkoop