Domnul este aproape GBV

Și filistenii s-au luptat și Israel a fost bătut; și a fugit fiecare la cortul său.

1 Samuel 4.10

Ce trebuie să facă poporul lui Dumnezeu atunci când este învins? Acțiunile și atitudinea poporului Israel în acest capitol ne oferă câteva răspunsuri la această întrebare.

Citim că aproximativ patru mii de israeliți căzuseră în lupta contra filistenilor, iar conducătorii s-au întrebat între ei care să fie cauza. Au început bine, prin faptul că au recunoscut mâna Domnului în înfrângerea lor, însă nu s-au îndreptat către remediul potrivit. În loc să se smerească înaintea lui Dumnezeu, să-și mărturisească păcatele și să caute restabilire, ei au ales o manifestare a puterii religioase: „Să luăm din Șilo chivotul legământului Domnului“ (versetul 3). Ei au tratat chivotul ca pe o amuletă, care să-i ajute în necaz. Erau preocupați cu problema lor imediată, nu cu gloria lui Dumnezeu. Gândurile lor erau la biruință și la folosul personal, nu la pocăință și la sfințenia vieții. Toate acestea sună foarte actual.

Mai rău, „Hofni și Fineas erau acolo, cu chivotul legământului lui Dumnezeu“ (versetul 4). Acești oameni nelegiuiți erau păzitorii a ceea ce reprezenta prezența lui Dumnezeu în mijlocul lui Israel. Ce imagine: vrăjmașii lui Dumnezeu aflați într-un loc spiritual proeminent! Este la fel cu seminarele de astăzi, unde teologi agnostici studiază despre Mântuitorul pe care Îl disprețuiesc, despre doctrine pe care le tăgăduiesc și despre Biblia pe care o defăimează.

Israeliții au făcut ce și-au propus și, la început, lucrurile păreau să meargă bine: „Când a venit chivotul legământului Domnului în tabără, tot Israelul a strigat cu strigăt mare, de a răsunat pământul“ (versetul 5). Filistenii au auzit și ei despre acest lucru și, după un moment de panică, s-au îmbărbătat și i-au pricinuit lui Israel o înfrângere drastică. Treizeci de mii de ostași au murit, chivotul a fost capturat, iar Hofni și Fineas au fost omorâți. Dumnezeu nu va tolera niciodată ușurătatea în lucrurile spirituale.

G. W. Steidl