Cea mai mare ruşine pe care am putea-o îndura pentru Cristos aici pe pământ se va dovedi un fleac, când El ne va scoate în faţă şi ne va recunoaşte în faţa oştirilor cerului. Chiar durerile incredibil de mari prin care au trecut martirii vor părea înţepături de ac, când Mântuitorul le va aşeza pe frunte cununa vieţii.
În alte epistole ale sale Pavel numeşte suferinţele noastre actuale drept întristări de o clipă, descriind însă slava de care vom avea parte ca fiind o entitate veşnică şi nespus de mare (2Corinteni 4:17). Ori de câte ori descrie el slava viitoare, cuvintele par să se încovoaie, sub povara încărcăturii lor semantice (în ebraică termenul pentru glorie derivă din sintagma a fi greu. De aici, rezultă că cititorii evrei ar fi considerat acesta un joc de cuvinte, chiar dacă acesta nu reiese atât de bine în greacă). Dacă am putea aprecia la justa ei valoare slava de care vom avea parte, atunci am privi suferinţele vremelnice de care avem acum parte, în drum spre acea slavă viitoare, ca pe un fleac!