Un alt mod de a-i descrie pe credincioşi este de a spune că ei sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu. Pavel nu se referă aici la cazuri spectaculoase de călăuzire în viaţa unor creştini eminenţi. Mai degrabă, el se referă la o stare de fapt ce-i caracterizează pe toţi fiii adevăraţi ai lui Dumnezeu - adică faptul că sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu. Nu se pune problema gradului în care s-au predat Duhului Sfânt, ci relaţiei care are loc în momentul convertirii.

Calitatea de fiu presupune primirea în sânul familiei lui Dumnezeu, împreună cu toate privilegiile şi responsabilităţile ce decurg din această primire, conform nivelului de fii adulţi. Un credincios convertit de curând nu trebuie să aştepte o anumită perioadă de timp până când va beneficia de zestrea sa spirituală, ci are acces la aceasta din clipa în care a fost mântuit. Această zestre spirituală li se aplică tuturor credincioşilor, de ambele sexe şi de toate vârstele.