Pavel a descris adevărul privitor la poziţia noastră. Acum el se ocupă de evoluţia practică a acestui adevăr în viaţa noastră. Noi trebuie să NE SOCOTIM pe noi înşine morţi faţă de păcat, dar vii faţă de Dumnezeu în Cristos Isus Domnul nostru.
A ne socoti înseamnă aici a accepta ceea ce spune Dumnezeu despre noi, ca un lucru adevărat, şi a trăi în lumina acestui adevăr, după cum se exprimă Ruth Paxson:
(Asta înseamnă) să credem ceea ce spune Dumnezeu la Romani 6:6 şi să ştim că este o realitate în propria noastră mântuire. Lucrul acesta reclamă un act concret de credinţă, care va avea drept urmare o atitudine hotărâtă faţă de „omul cel vechi". Noi ne vom vedea pe noi înşine acolo unde ne vede Dumnezeu - pe Cruce, daţi la moarte împreună cu Cristos. Credinţa va opera în permanenţă, păstrându-ne acolo unde ne-a aşezat harul. Asta ne antrenează foarte intens, întrucât înseamnă că ne-am dat consimţământul deplin la condamnarea şi judecata pe care le aduce Dumnezeu peste omul nostru cel vechi, ca fiind total nevrednic de a trăi şi deposedat de orice pretenţii asupra noastră. Primul pas este să umblăm într-o sfinţenie practică, în acest proces de socotire a vechiului om ca fiind răstignit."
Ne socotim morţi faţă de păcat, când răspundem la ispită cum ar răspunde un om mort. Într-o zi Augustin a fost acostat de o femeie care fusese amanta lui înainte de convertire. Când el a dat să treacă mai departe, ea a strigat după el: „Augustine, nu mă mai recunoşti? Sunt eu!" La care Augustin a răspuns, iuţindu-şi paşii: „Ştiu că eşti tu, dar nu mai sunt eu!" Ceea ce a vrut să spună Augustin a fost că el era mort faţă de păcat şi viu faţă de Dumnezeu. Un om mort nu mai are nimic de a face cu imoralitatea, cu minciuna, cu înşelătoria, cu bârfa sau cu orice alt păcat.
Acum noi suntem vii faţă de Dumnezeu în Cristos Isus. Asta înseamnă că am fost chemaţi la sfinţenie, închinare, rugăciune, slujire şi rodnicie.