Nădejdea nu dezamăgeşte. Dacă am nădăjdui într-un lucru, constatând mai târziu că nu vom obţine niciodată lucrul acela, nădejdea noastră ar fi făcută de ruşine sau dezamăgită. Dar nădejdea mântuirii noastre nu va fi făcută niciodată de ruşine. Noi nu vom fi niciodată dezamăgiţi şi nicicând nu vom constata că ne-am pus încrederea într-o speranţă deşartă. Cum putem fi atât de siguri? Pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre. Dragostea lui Dumnezeu ar putea însemna fie dragostea noastră pentru Dumnezeu, fie dragostea Sa pentru noi. Aici este sensul al doilea, întrucât versetele 6-20 reiterează câteva dintre marile dovezi ale dragostei lui Dumnezeu pentru noi. Duhul Sfânt, care ne-a fost dat în clipa în care am crezut, ne inundă inima cu aceste expresii ale iubirii eterne a lui Dumnezeu şi prin acestea suntem asiguraţi de faptul că El ne va duce fără greş în cer. După ce ai primit Duhul, vei simţi că Dumnezeu te iubeşte. Acesta nu este un sentiment vag, mistic, că „Cineva, acolo sus" are grijă de omenire, ci o convingere lăuntrică de nezdruncinat că un Dumnezeu personal te iubeşte pe tine, ca individ.