Cine ţine o zi din acest verset este credinciosul evreu pe care încă îl mustră conştiinţa dacă munceşte sâmbăta. Asta nu înseamnă că el consideră ţinerea sabatului ca mijlocul prin care obţine sau îşi păstrează mântuirea. Mai degrabă, este o chestiune de a face ceea ce-I este plăcut Domnului. Tot aşa, cine nu ţine ziua, pentru Domnul n-o ţine, onorându-L astfel pe Cristos – substanţa - mai degrabă decât umbra credinţei (Coloseni 2:16,17).
Altul are libertatea de a consuma alimente ne-cuşer, plecându-şi capul şi mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru ele. La fel procedează şi credinciosul cu cugetul slab, care nu consumă decât alimente cuşer. Ambii invocă binecuvântarea lui Dumnezeu.
În ambele cazuri, Dumnezeu este onorat şi I se aduce mulţumiri. Prin urmare, de ce să facem din asta o pricină de discordie şi de ceartă?