Domnul a mustrat această duplicitate, cu cuvintele: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii iar tu du-te şi predică împărăţia lui Dumnezeu." Cei morţi spiritual pot să-i îngroape pe cei morţi fizic, dar ei nu pot predica evanghelia. Ucenicii nu trebuie să acorde prioritate acelor sarcini pe care şi cei nemântuiţi le pot înfăptui la fel de bine ca creştinii. Credinciosul trebuie să se asigure că va fi indispensabil în privinţa scopului principal al vieţii sale. Principala sa ocupaţie trebuie să fie aceea de a promova cauza lui Cristos pe pământ.