Fără să zăbovească, Domnul i-a rugat pe ucenici să le spună celor cinci mii de bărbaţi, plus femei şi copii, să se aşeze jos. Apoi, după ce a mulţumit, a frânt pâinea şi a dat-o încontinuu ucenicilor. La rândul lor, aceştia au împărţit-o oamenilor. Şi hrana a fost îndestulătoare pentru toţi. De fapt, după ce s-au săturat, au rămas mai multe resturi decât hrana ce existase la început - îndeajuns pentru ca să se umple douăsprezece coşuri, adică câte unul pentru fiecare ucenic. Cei care vor căuta o explicaţie naturală a minunii nu vor face altceva decât să umple pagini întregi cu cuvinte fără rost!
Incidentul acesta e plin de semnificaţie, pentru ucenicii însărcinaţi cu misiunea de a evangheliza lumea. Cei cinci mii de oameni reprezintă omenirea pierdută, înfometată după pâinea lui Dumnezeu. Ucenicii îi reprezintă pe creştinii neputincioşi, care dispun de resurse aparent limitate, dar pe care nu sunt dispuşi să le împartă cu alţii. Porunca Domnului: „Daţi-le voi ceva să mănânce!" nu este altceva decât o reformulare a marii însărcinări de la Matei 28:19,20. Lecţia care se desprinde de aici este că dacă noi îi dăm lui Isus ceea ce avem. El poate înmulţi acea cantitate, indiferent cât ar fi de mică, făcând-o suficientă pentru a hrăni mulţimea mare de oameni flămânzi spiritual. Inelul acela cu diamante, poliţa aceea de asigurare, contul tău de la bancă, echipamentul sportiv - toate acestea pot fi convertite în literatură evanghelistică, care, la rândul ei, poate fi folosită pentru mântuirea multor suflete, ce vor fi, la rândul lor, închinători ai Mielului lui Dumnezeu, de-a lungul întregii veşnicii!
Lumea ar putea fi evanghelizată în decursul actualei generaţii, dacă creştinii I-ar preda lui Cristos totul: mai întâi tot ceea ce sunt şi apoi tot ceea ce posedă ei. Aceasta este lecţia veşnic actuală a hrănirii celor cinci mii.