O. Fiul Omului îşi trimite ucenicii (9:1-11)
Deşi incidentul acesta se aseamănă foarte mult cu trimiterea celor doisprezece consemnată la Matei 10:1-15, există unele deosebiri semnificative. De pildă, la Matei ucenicilor li s-a spus să se ducă numai la iudei şi li s-a spus să învie morţii şi să vindece boli. Trebuie să fi existat un motiv pentru redarea sub formă condensată a incidentului în evanghelia lui Luca, dar acest motiv nu poate fi depistat cu uşurinţă. Domnul nu numai că avea puterea şi autoritatea de a săvârşi minuni, ci, în plus, El le conferea această putere şi autoritate şi altora. Putere înseamnă forţă, tărie sau capacitatea de a face ceva. Autoritate înseamnă dreptul de a o folosi. Întrucât nu exista încă textul integral al Bibliei, sub formă scrisă, mesajul ucenicilor a fost confirmat prin semne şi minuni (Evrei 2:3,4). Dumnezeu poate, negreşit, vindeca în chip miraculos, dar dacă vindecarea trebuie să însoţească şi în prezent actul propovăduirii evangheliei rămâne discutabil.