Bătrânii evreilor s-au aflat într-o poziţie jenantă. Deşi ei înşişi nu credeau în Isus, prietenia lor cu sutaşul i-a determinat să se adreseze lui Isus, în nevoia lor. Despre sutaş au afirmat că este vrednic. Dar când sutaşul s-a întâlnit cu Isus, a afirmat: „Nu sunt vrednic", adică „Nu sunt suficient de important".
Conform evangheliei după Matei, sutaşul s-a dus direct la Isus. Aici în Luca însă i-a trimis pe bătrâni. Ambele versiuni sunt corecte. Mai întâi, i-a trimis pe bătrâni, apoi s-a dus el însuşi la Isus. Smerenia şi credinţa sutaşului sunt cu totul remarcabile. El nu s-a considerat pe sine vrednic ca Isus să-i păşească pragul casei sale. Nici nu s-a considerat vrednic să vină la Isus în persoană. Dar a avut credinţa că Isus va putea să vindece fără să fie prezent cu trupul. Un cuvânt din partea Lui - asta era tot ce se cerea pentru ca robul său să fie vindecat.