Isus a răspuns la întrebarea lui Ioan amintindu-i că El făcea minuni de genul celor pe care profeţii au spus că le va face Mesia (Isa 35:5,6;61:1). Apoi El a adăugat, ca un fel de postscript: „Binecuvântat este cel ce nu se poticneşte din pricina Mea." Aceasta ar putea fi interpretată ca un fel de mustrare; Ioan se poticnise de eşecul aparent al lui Isus de a prelua prerogativele puterii şi de a se arăta oamenilor în maniera anticipată şi dorită de ei. Cuvintele mai pot fi interpretate însă şi ca un îndemn adresat lui Ioan să nu se lase de credinţă. Iată ce spune C.G. Moore în această privinţă:
Nu ştiu să existe ceasuri mai cumplite pentru credinţă decât acelea în care Isus a înmulţit semnele puterii Sale, refuzând apoi să folosească această putere...
E nevoie de mult har să auzi. cum solii tăi îţi spun, la întoarcerea de la Isus: „Da, El are toata puterea şi tot ce ai gândit tu, dar nu a scos nici o vorbă prin care să se înţeleagă că te va scoate din închisoare..." Nici o explicaţie. Credinţa e întărită, dar uşile închisorii rămân zăvorâte. Şi pe deasupra, mesajul: „Ferice de acela pentru care nu voi fi un prilej de poticnire." Asta e totul!