Acest adevăr important este şi mai puternic reliefat prin ilustraţia cu paiul şi bârna. Un om trece într-o zi pe lângă arie şi vântul îi vâră în ochi un pai (un fir de pleavă). El se freacă la ochi, încercând să-l scoată, dar cu cât se freacă mai mult, cu atât mai iritat devine ochiul său. Tocmai atunci trece pe acolo un alt om, care vede suferinţa celui dintâi şi se oferă să-l ajute. Dar omul acesta are în ochi o bârnă! Cum să vadă el să-l ajute pe cel cu un pai în ochi, când el însuşi nu poate vedea din cauza bârnei din ochiul lui! Lecţia evidentă care se desprinde de aici este că învăţătorul nu va putea scoate în evidenţă lacunele din viaţa elevilor săi, dacă el însuşi va avea acele lacune, în formă exagerat de mare, în propria sa viaţă, dar va fi orb faţă de aceste lacune. Dacă dorim să-i ajutăm pe alţii, viaţa noastră trebuie să fie mai întâi pusă în ordine. Altfel, ni se va spune: „Doctore, vindecă-te pe tine însuţi!"