Prin urmare, Isus a repetat că noi trebuie să ne iubim duşmanii, să facem bine şi să dăm împrumuturi, nesperând să primim nimic înapoi. O asemenea comportare este net creştină şi va constitui semnul distinctiv al celor care sunt fiii Celui Preaînalt. Desigur, nu prin aceasta devin oamenii aceştia fiii Celui Preaînalt. Înfierea aceasta se capătă numai prin primirea lui Isus Cristos ca Domn şi Mântuitor (Ioan 1:12). Dar comportamentul descris în versetul 35 constituie modul de manifestare al fiilor lui Dumnezeu, prin care aceştia demonstrează că, sunt fiii Lui. Dumnezeu ne-a tratat în modul descris în versetele 27-35. El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Când ne purtam în felul acesta, etalăm semnele distinctive ale celor care aparţin Lui. Arătăm că am fost născuţi din Dumnezeu.