E. Fiul Omului este Domn al sabatului (6:1-11)
Acum ni se înfăţişează două incidente care arată cât de mult a crescut între timp opoziţia liderilor religioşi faţă de Isus, apropiindu-se de punctul culminant. Primul incident a avut loc în „al doilea prim sabat" (traducere literală). Iată care e explicaţia acestui sabat: primul sabat era primul care venea după Paşte. Al doilea era următorul care venea după el. În al doilea sabat după primul, Domnul şi cu ucenicii Lui au trecut prin lanuri de grâu. Ucenicii au smuls nişte spice, le-au frecat în mână şi au mâncat boabele de porumb. Fariseii nu puteau obiecta împotriva faptului că ucenicii au luat spice de grâu, deoarece această acţiune era permisă de lege (Deuteronom 23:25). Critica lor a fost îndreptată împotriva faptului că lucrul acesta s-a făcut în ziua de sabat. Ei numeau uneori smulgerea unor spice de grâu drept recoltare iar frecarea spicelor în mână treierat.