Textul evangheliei se ocupă apoi de trei parabole, care propovăduiesc faptul că a început o nouă dispensaţie şi că nu este permis ca cea veche să fie confundată cu cea nouă.
În cadrul primei parabole, haina veche se referă la dispensaţia sistemului legii, în timp ce haina nouă înfăţişează epoca harului. Cele două epoci sunt incompatibile. Orice încercare de a confunda legea cu harul are drept urmare alterarea ambelor. Un petec luat de la o haină nouă va strica haina nouă şi nu se va potrivi nici la cea veche, atât ca aspect, cât şi ca rezistenţă. J.N. Darby exprimă atât de plenar acest lucru:
„Isus nu voia nicidecum să peticească iudaismul cu creştinismul. Firea veche şi legea merg mână în mână, dar harul nu se va amesteca niciodată cu legea, nici neprihănirea lui Dumnezeu cu cea a omului."