În a doua ispită, diavolul i-a arătat lui Isus toate împărăţiile lumii, surprinse într-o clipă. Satanei nu-i trebuie mult ca să-şi arate tot ce are de oferit. Nu a oferit lumea propriu-zisa, ci împărăţiile acestei lumi. Într-o anumită privinţă, el are autoritate asupra împărăţiilor lumii acesteia. Datorită păcatului omului, Satan a devenit „stăpânitorul acestei lumi" (Ioan 12:31;14:30:16:11), „dumnezeul acestui veac" (2Corinteni 4:4) şi „prinţul puterii văzduhului" (Efeseni 2:2). Dumnezeu a lăsat ca „împărăţiile acestei lumi" să devină însă într-o zi „împărăţiile Domnului nostru şi a Cristosului Său (Apocalipsa 11:15). Prin urmare, Satan îi oferea lui Cristos ceea ce oricum El avea să stăpânească, în cele din urma.
Dar nu putea să se treacă direct la ocuparea tronului, mergând pe o „scurtătură". Mai întâi trebuia să urmeze crucea. În planurile lui Dumnezeu, Domnul Isus trebuia să sufere, înainte de a intra în slava Sa. El nu putea realiza un scop legitim prin mijloace greşite. Sub nici o formă El nu se putea închina diavolului, indiferent care era premiul oferit.