Pus pe fugă de sabia Duhului, diavolul L-a părăsit pe Isus până la un timp oportun. Ispitirile vin de obicei în etape, mai degrabă decât sub forma unui şuvoi continuu.

Se cuvine din nou să facem câteva observaţii în legătură cu ispitirea:

1. Ordinea redată de Luca diferă de cea de la Matei. A doua şi a treia ispită sunt inversate - motivul acestei inversări nefiind cunoscut de noi.

2. În toate cele trei cazuri, scopul sau obiectivul final părea corect, dar mijlocul prin care se atingea scopul era greşit. Întotdeauna este greşit să ascultăm de Satan, să ne închinăm lui sau oricărei alte fiinţe create. Este greşit să-L ispitim pe Dumnezeu.

3. Prima ispită s-a referit la trup, a doua la suflet iar a treia la duh. Ele au constituie o atracţie pentru pofta cărnii, pofta ochilor şi mândria vieţii.

4. Cele trei ispite gravitează în jurul a trei dintre cele mai puternice porniri din existenţa omului - apetitul fizic, dorinţa după putere şi avere şi dorinţa de recunoaştere publică. De câte ori nu sunt şi ucenicii ispitiţi să aleagă calea confortului şi a tihnei, căutând un loc cu vază în lumea aceasta, urmărind să câştige o poziţie suspusă în cadrul bisericii!

5. În toate cele trei ispitie, Satan a folosit un limbaj religios şi astfel a îmbrăcat ispitele în haina respectabilităţii exterioare. Ba chiar a citat din Scriptură (v. 10, 11).

Iată ce elocvent s-a exprimat James Steward în această privinţă:

Studierea textului în care este redată ispita scoate în relief două puncte importante. Pe de o parte, dovedeşte că ispita nu înseamnă neapărat păcat. Pe de altă parte, textul ilustrează celebrele cuvinte rostite de un ucenic de mai târziu: „prin faptul că El însuşi a suferit să fie ispitit, El este capabil să-i ajute pe cei care sunt ispitiţi." (Evrei 2:18)."

Unii au sugerat că ispitirea nu ar fi avut nici un sens, dacă Isus nu ar fi fost în stare să păcătuiască. Fapt este că Isus este Dumnezeu iar Dumnezeu nu poate păcătui. Domnul Isus nu a renunţat niciodată la atributele dumnezeirii Sale. Dumnezeirea Sa a fost învăluită, în timpul vieţii Sale pe pământ, dar nu a fost şi nu putea fi pusă deoparte. Unii afirmă că El, ca Dumnezeu, nu putea păcătui, dar ca Om putea păcătui. Dar, El este încă şi acum atât Dumnezeu, cât şi Om şi este de neconceput ca El să poată păcătui acum. Scopul ispitirii nu a fost acela de a vedea dacă El va păcătui, ci de a dovedi că El nu putea păcătui. Numai un Om sfânt, fără păcat putea fi Răscumpărătorul nostru.