Primele semne cu privire la naşterea aceasta unică nu au fost împărtăşite liderilor religioşi de la Ierusalim, ci păstorilor contemplativi de pe dealurile Iudeii - oameni smeriţi, care îşi făceau conştiincios datoria. Iată ce are S. Stewart de spus în această privinţă:
Oare nu ne izbeşte semnificaţia extraordinară a faptului că unor oameni obişnuiţi, ocupaţi cu treburile lor obişnuite, li s-a dat să vadă prima oară slava venirii lui Isus?
Asta ne învaţă, în primul rând, că la locul datoriei noastre - oricât de umil ar fi acesta - ni se dăruieşte viziunea. Şi mai înseamnă, în al doilea rând, că oamenilor care au păstrat în gândurile şi purtările lor acea pioşenie simplă dar nespus de profundă a vieţii, celor care nu şi-au pierdut inima de copil, li se deschid cel mai lesne porţile împărăţiei.