Ei I s-au închinat şi apoi s-au întors la Ierusalim cu o mare bucurie. În următoarele zece zile, ei au petrecut o bună bucată de timp în templu, lăudându-L şi binecuvântându-L pe Dumnezeu.
Evanghelia lui Luca s-a deschis cu scena credincioşilor evlavioşi în templu, rugându-se pentru îndelung-aşteptatul Mesia. Acum se încheie în acelaşi loc, cu scena credincioşilor evlavioşi lăudând şi binecuvântându-L pe Dumnezeu pentru ca le-a răspuns la rugăciune şi a înfăptuit răscumpărarea (textul critic grecesc omite „lăudând şi" precum şi „Amin"-ul de la sfârşit). Este o minunata culminare a ceea ce Renan a numit cea mai minunată carte din lume. Amin.