M. Pustiirea Ierusalimului
Acum Domnul se ocupă în mod evident de chestiunea distrugerii Ierusalimului, ce avea să se întâmple în anul 70 după Cristos. Acest eveniment avea să fie însoţit de semnele preliminare ale împresurării oraşului de armatele romane.
Creştinilor din era primară - celor din anul 70 d.Cr. - li s-a dat un semn concret, care să semnaleze distrugerea iminentă a Ierusalimului şi dărâmarea din temelii a minunatului templu de marmură: „Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, să ştiţi că atunci pustiirea lui este aproape." Acest avertisment al distrugerii Ierusalimului era menit să aibă, pentru ei, un efect pozitiv, oferindu-le timpul necesar să poată fugi. Necredinţa unora i-a determinat însă să argumenteze că o asemenea acţiune ar fi imposibilă, având în vedere oştile din jurul zidurilor Ierusalimului. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu dă niciodată greş. Istoria consemnează că generalul roman Titus şi-a retras, pentru scurt timp, ostile din jurul cetăţii, evreii credincioşi având astfel răgazul să părăsească oraşul sortit pieirii. Se ştie că aceştia au procedat, într-adevăr, aşa, refugiindu-se într-o localitate denumită Pella, unde au fost păziţi şi adăpostiţi, scăpând cu viaţă.
Orice încercare de a pătrunde din nou în Ierusalim ar fi fost fatală. Cetatea avea să fie în curând pedepsită pentru că L-a respins pe Fiul lui Dumnezeu. Femeile gravide şi mamele care alăptează aveau să fie foarte dezavantajate, scăparea lor de judecata lui Dumnezeu ce urma să se abată peste ţara Israelului şi poporul evreu fiind mult îngreunată. Mulţi aveau să fie ucişi, supravieţuitorii fiind duşi peste hotare, în robie.
Ultima parte a versetului 24 este o remarcabilă profeţie a faptului că străvechiul oraş Ierusalim avea să fie supus stăpânirii Neamurilor, până la împlinirea vremurilor neamurilor. Asta nu înseamnă că evreii nu aveau să-l controleze pentru scurte perioade de timp. Ideea centrală este că cetatea va fi supusă în permanenţă invaziilor şi imixtiunilor din partea Neamurilor, până se vor împlini timpurile neamurilor.
Noul Testament face distincţie între bogăţiile Neamurilor, plinătatea Neamurilor (sau numărul deplin al Neamurilor) şi vremurile Neamurilor.
1. Bogăţiile neamurilor (Romani 11:12) se referă la poziţia privilegiată de care se bucură neamurile în epoca actuală, când Israelul a fost dat, pentru o vreme, la o parte de către Dumnezeu.
2. Plinătatea (sau numărul deplin al) neamurilor (Romani 11:12) se referă la Răpire, când mireasa lui Cristos dintre neamuri va fi atins numărul deplin, fiind apoi luată de pe pământ iar Dumnezeu urmând să se ocupe iarăşi de Israel.
3. Vremurile neamurilor (Luca 21:24) au început, cu adevărat, odată cu robia babiloneană, în anul 521 înainte de Cristos, şi vor continua până la data când naţiunile ne-evreieşti (neamurile) nu-şi vor mai exercita controlul asupra oraşului Ierusalim.
De-a lungul secolelor scurse de la data când a rostit Mântuitorul aceste cuvinte, Ierusalimul s-a aflat, în cea mai mare parte, sub stăpânirea unor puteri dintre neamuri, împăratul Iulian Apostatul (331-363 d.Cr.) a încercat să discrediteze creştinismul, căutând să infirme profeţia Domnului cu privire la Ierusalim. Astfel, el i-a încurajat pe evrei să rezidească templul. Aceştia s-au apucat cu râvnă de lucru, folosindu-se, în extravaganţa lor, chiar de lopeţi de argint şi scoţând pământul săpat cu tărgi făcute din purpură. Dar pe când lucrau ei de zor, au fost întrerupţi de un cutremur şi de flăcări de foc ce au ţâşnit din pământ, fiind nevoiţi să abandoneze lucrările.