L. Perioada care va precede sfârşitul (21:12-19)
În secţiunea precedentă, Isus a descris evenimentele care se vor derula imediat înaintea sfârşitului veacului. Versetul 12 începe cu expresia: „Dar înainte de toate acestea..." Prin urmare, noi credem că versetele 12-24 descriu perioada de timp scursă de la data când a fost rostit acest discurs şi până la Marea Strâmtorare, ce urmează să aibă loc. Ucenicii Lui vor fi arestaţi, în această perioadă, persecutaţi, judecaţi înaintea autorităţilor religioase şi civile şi aruncaţi în închisori. Lor s-ar putea să li se pară că toate acestea sunt semnele unei jalnice înfrângeri, dar în realitate Domnul va produce o răsturnare de situaţie, transformând eşecul aparent într-o minunată mărturie spre slava Sa. Nu va fi nevoie ca ei să-şi pregătească din timp pledoaria de apărare. În ceasul încercării, Dumnezeu le va da înţelepciune ieşită din comun, aşa încât cuvintele lor să-i pună în încurcătură totală pe adversarii lor.