Parabola omului de neam mare a avut o paralelă reală, în istoria lui Arhelau. Acesta a fost ales de Irod să-i fie succesor, dar a fost respins de popor. El s-a dus la Roma, pentru a fi confirmat de puterea imperială. Apoi s-a întors, i-a răsplătit pe slujitorii săi iar pe duşmani i-a nimicit.
În parabola de faţă, Domnul Isus este Omul de neam mare, care S-a dus în cer, unde aşteaptă vremea când se va întoarce şi-Şi va inaugura împărăţia pe pământ. Cei zece servitori sunt ucenicii Săi. El le-a dat fiecăruia o mină şi le-a spus să le pună în negoţ până Se va întoarce El. Deşi talentele şi capacităţile fiecărui slujitor al Domnului diferă de ale altuia (vezi parabola talanţilor, Matei 25:14-30), ei posedă însă şi elemente comune tuturor, cum ar fi privilegiile de a vesti Evanghelia şi de a-L reprezenta pe Cristos în faţa lumii, precum şi privilegiul rugăciunii. Fără îndoială, mina se refera la acestea.