H. Parabola fariseului şi a vameşului (18:9-14)
Următoarea parabolă este adresată celor care se mândresc cu faptul că ei înşişi sunt neprihăniţi şi-i dispreţuiesc pe toţi ceilalţi, considerându-i inferiori. Etichetându-l pe primul om drept un fariseu, Mântuitorul n-a lăsat nici o îndoială asupra cărei categorii de oameni pusese El accentul. Deşi fariseul îndeplinea formalităţile rugăciunii, în realitate, el nu vorbea cu Dumnezeu. Mai degrabă, se lăuda cu propriile sale realizări, pe plan moral şi religios. În loc să se compare cu standardul lui Dumnezeu de perfecţiune şi să vadă cât de păcătos era în lumina acestuia, el se compara cu alţi oameni din comunitate şi se lăuda că este mai bun decât aceştia. Repetarea frecventă a pronumelui personal „eu" relevă adevărata stare a inimii sale, plină de îngâmfare şi importanţă de sine.