Isus a spus că este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu. Multe explicaţii au fost avansate pentru această afirmaţie. Unii au sugerat că urechea acului ar fi o poartă interioară mică, din zidul unei cetăţi şi că o cămilă ar putea intra pe ea doar dacă se apleacă. Dar Doctorul Luca foloseşte aici un termen care se referă concret la acul unui chirurg şi sensul cuvintelor lui Isus pare să fie cel literal. Cu alte cuvinte, cum este de imposibil ca o cămilă să treacă prin urechea acului, tot atât de imposibil este ca un bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Nu este suficientă explicaţia că un bogat nu poate intra în împărăţie prin eforturile sale proprii, deoarece acest lucru e valabil şi în cazul bogaţilor, şi al săracilor. Sensul afirmaţiei este următorul: este cu neputinţă ca un om să intre în împărăţia lui Dumnezeu ca un om bogat. Atâta timp cât îşi face din bogăţiile sale un zeu, şi lasă ca acestea să se interpună între el şi mântuirea lui, nu va putea fi convertit. În realitate, nu prea mulţi bogaţi sunt mântuiţi, dar aceia care sunt, trebuie să fie, mai întâi, zdrobiţi înaintea lui Dumnezeu.