Vameşul se afla într-o stare total diferită. Stând înaintea lui Dumnezeu, el a sesizat totala sa nevrednicie şi s-a smerit până în ţărână. El nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer, ci se bătea în piept, zicând: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!" El nu s-a considerat doar un simplu păcătos oarecare, între mulţii alţii, ci păcătosul individualizat, care nu merita să primească nimic de la Dumnezeu.