Din nou, Domnul a spus că zilele care vor preceda a doua Sa venire se vor asemăna cu cele în care a trăit Lot. Civilizaţia făcuse progrese însemnate până la acea dată. Oamenii nu numai că mâncau şi beau, ci cumpărau şi vindeau, sădeau şi zideau. Era efortul omului de a introduce o eră de pace şi prosperitate, fără Dumnezeu, în ziua în care Lot, cu soţia şi fiicele sale, au ieşit din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer şi i-a distrus pe toţi locuitorii acelui oraş rău, împreună cu oraşul propriu-zis. La fel va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul Omului. Cei care îşi fac din plăceri, din satisfacerea poftelor eului şi din comerţ scopul vieţii lor vor fi distruşi.