În moarte, îl vedem dintr-odată pe bogat transformat într-un evanghelist. El îşi exprimă astfel dorinţa ca cineva să se ducă la cei cinci fraţi ai săi ca să-i prevină, să nu ajungă şi ei în acest loc de chin. Avraam i-a răspuns că aceşti cinci fraţi, întrucât sunt evrei, au Scriptura Vechiului Testament şi aceasta trebuie să le fie suficientă prevenire. Dar bogatul l-a contrazis pe Avraam, afirmând că dacă se va duce cineva dintre cei morţi, se vor pocăi. Cuvântul ultim l-a avut însă Avraam, care a arătat că eşecul de a asculta de Cuvântul lui Dumnezeu e caracterizat de finalitate. Dacă oamenii nu vor să audă Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum se găseşte el consemnat în Biblie, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morţi. Lucrul acesta este dovedit cu prisosinţă prin faptul că Domnul Isus însuşi a înviat din morţi, şi totuşi oamenii nu cred în El.
Din Noul Testament noi ştim că atunci când moare un credincios, trupul lui merge în mormânt, dar sufletul lui merge în cer, în prezenţa lui Cristos (2Corinteni 5:8;Filipeni 1:23). În schimb, când moare un necredincios, trupul lui merge de asemenea în mormânt, dar sufletul lui se duce în Hades. Pentru el, Hadesul este un loc de suferinţă şi căinţă.
La Răpire, trupurile credincioşilor vor fi înviate din mormânt şi reunite cu duhurile şi sufletele lor (1Tesaloniceni 4:13-18). Apoi ei vor locui cu Cristos, pe vecie. La Judecata de la Marele Tron Alb, trupurile, duhurile şi sufletele necredincioşilor vor fi reunite (Apocalipsa 20:12,13). Apoi ei vor fi aruncaţi în iazul de foc, locul pedepsei veşnice.
Şi astfel, capitolul 16 se încheie cu acest avertisment cât se poate de solemn la adresa fariseilor şi a tuturor celor care trăiesc pentru bani. Ei procedează aşa spre pierzarea sufletelor lor. Este mai bine să cerşeşti pâine aici pe pământ, decât să cerşeşti apă în Hades.