Este cu totul imposibil să trăim simultan, şi pentru lucruri, şi pentru Dumnezeu. Dacă banul a spus stăpânire pe noi, înseamnă că nu-L mai putem sluji cu adevărat pe Domnul. Căci pentru a aduna avere, vom fi nevoiţi să ne concentrăm toate energiile în această direcţie, punând în joc tot ce avem mai de preţ în fiinţa noastră în scopul atingerii acelui obiectiv. Dar prin însuşi actul acesta îl jefuim pe Dumnezeu de ceea ce este, pe drept, al Lui. Vom fi cu inima împărţită. Ne vor stăpâni mobiluri contradictorii. Deciziile luate de noi vor fi determinate de obiectivul central al vieţii: acumularea de avere. Căci unde este comoara noastră, acolo va fi şi inima noastră. În efortul de a ne îmbogăţi, vom sluji mamonei. Dar este cu neputinţă să-L slujim şi pe Dumnezeu, în acelaşi timp. Mamona ţipă încontinuu, să-i dăm tot ce avem şi ce suntem – serile noastre care erau odată libere, week-endurile şi timpul pe care ar fi trebuit să-l consacram Domnului.