T. Parabola monedei pierdute
Femeia din istorioara de faţă ar putea să-L întruchipeze pe Duhul Sfânt, care îi caută pe cei pierduţi cu lampa Cuvântului lui Dumnezeu. Cele nouă monede se referă la cei nepocăiţi, în vreme ce moneda pierdută îl reprezintă pe omul care este dispus să mărturisească că nu are legătură cu Dumnezeu. În relatarea precedentă, oaia se rătăcise din proprie voinţă. În schimb, moneda este un obiect fără viaţă, asta sugerând condiţia unui păcătos, care este mort în păcatele sale.
Femeia caută cu grijă moneda până când o găseşte. Apoi cheamă prietenele şi vecinele ei, pentru ca şi ele să se bucure împreună cu ea. Banul pierdut pe care l-a găsit ea i-a adus mai multă satisfacţie decât ceilalţi nouă bani, pe care nu i-a pierdut niciodată. Tot aşa este şi cu Dumnezeu. Păcătosul care se smereşte şi îşi mărturiseşte starea pierdută umple de bucurie inima lui Dumnezeu, pe când Domnul nu se bucură de cei care nu simt niciodată nevoia de a se pocăi.