L. Parabola fiului pierdut (15:11-32)
Dumnezeu Tatăl este descris aici ca fiind un om ce avea doi fii. Cel mai tânăr îl simbolizează pe păcătosul care se pocăieşte, în timp ce fiul mai mare îi ilustrează pe cărturari şi pe farisei. Aceştia sunt fiii lui Dumnezeu în virtutea creaţiei, nu a răscumpărării, Fiul mai tânăr mai este cunoscut şi sub denumirea de fiul risipitor - adică un om extravagant, care face risipă de bani. Fiul acesta s-a săturat la un moment dat de casa tatălui său şi s-a decis să plece de acasă. El n-a mat putut aştepta până la moartea tatălui său, ci i-a cerut acestuia partea de moştenire ce i se cuvenea, înainte de timpul rânduit Tatăl le-a împărţit fiilor partea ce li se cuvenea. La scurt timp după aceea, fiul cel tânăr s-a dus într-o ţară îndepărtată şi şi-a cheltuit banii fără nici o măsură, în satisfacerea plăcerilor păcătoase. De îndată ce i s-au terminat banii, ţara în care locuia a intrat într-o adâncă depresiune economică şi tânărul s-a trezit într-o altă tară fără nici un ban. Singurul loc de muncă pe care l-a găsit a fost acela de îngrijitor la porci - slujbă care i-ar fi repugnat oricărui evreu. Pe când păştea porcii care se hrăneau cu roşcovele lor, l-a cuprins invidia, căci aceste animale aveau cu ce se hrăni, în timp ce el era gata să moară de foame. Gândindu-se la aceasta, el s-a decis să facă ceva şi astfel şi-a luat inima în dinţi, hotărându-se să se întoarcă la tatăl său, cu pocăinţă în suflet, să-şi recunoască păcatul şi să-i ceară iertare. El şi-a dat seama că nu mai este vrednic să se numească fiul tatălui său, drept care s-a gândit să-i ceară tatălui un post de simplu argat.