Sarea este un simbol al uceniciei. E imposibil să nu detectăm atmosfera sănătoasă pe care o degajă cel ce trăieşte cu evlavie, jertfire şi dăruire totală pentru Domnul, Dar apoi citim că sarea şi-a pierdut aroma. Sarea de masă din timpurile noastre nu poate să-şi piardă aroma, deoarece este sare pură. Dar în ţările menţionate în Biblie sarea era adesea amestecată cu diverse alte elemente, prezentându-se sub diferite grade de impuritate. Prin urmare, sarea se putea irosi, rămânând doar reziduuri ale ei. Dar aceste reziduuri nu mai erau bune de nimic, neputând fi folosite nici măcar ca îngrăşământ, urmând să fie aruncate.

Avem aici imaginea unui ucenic care porneşte la drum în cele mai bune condiţii, pentru ca mai încolo să-şi calce jurămintele. Ucenicul are o singură raţiune a existenţei sale; dacă nu-şi va împlini acea raţiune, va fi cea mai jalnică creatură. Citim despre sare că „oamenii o aruncă". Nu se spune că Dumnezeu o aruncă - asta nu s-ar putea întâmpla niciodată. Ci oamenii o arunca, adică ei calcă în picioare mărturia celui care a început să zidească, dar nu a mai reuşit să termine. Kelly notează următoarele:

Ni se arată pericolul de a sfârşi rău un lucru ce fusese pornit cum se cuvine. Nu e lucru mai nefolositor pe pământ decât sarea ce şi-a pierdut singura proprietate care-i justifică existenţa. Tot aşa se întâmplă şi cu ucenicul care încetează de a mai fi ucenicul lui Cristos. El nu este pregătit să facă faţă mersului lumii, pe când nici planurile lui Dumnezeu nu le mai împlineşte. El dispune de prea multă lumină şi cunoştinţe pentru a se deda la deşertăciunile şi păcatele lumii, dar nu se mai bucură nici de harul şi adevărul care l-ar putea ţine pe cărarea lui Cristos. Sarea fără proprietatea de a săra devine obiectul dispreţului şi judecăţii.

Domnul Isus a încheiat pasajul despre ucenicie cu cuvintele: „Cine are urechi de auzit să audă!" Prin asta se subînţelege că nu toţi vor fi dispuşi să audă enunţarea condiţiilor exigente ale uceniciei. Dar dacă o persoană doreşte să-L urmeze pe Isus Cristos, oricât de mult ar costa-o, atunci trebuie să audă şi să vină după El.

Ioan Calvin a spus odată: „Am renunţat la toate pentru Cristos şi ce-am găsit? Am găsit totul în Cristos." Henry Drummond a făcut următoarea remarcă: „Taxa de intrare în împărăţia cerurilor nu e nimic. Abonamentul anual - asta e totul."