Vorbind sub inspiraţie specială, Elisabeta a salutat-o pe Maria, numind-o „mama Domnului meu". În inima ei nu era nici o fărâmă de gelozie, ci numai bucurie şi satisfacţie deplină pentru faptul că pruncul ce nu se născuse încă avea să fie Domnul ei. Maria a fost binecuvântată între femei în sensul că s-a bucurat de privilegiul de a-L naşte pe Mesia. Rodul pântecelui ei este binecuvântat prin faptul că este Domnul şi Mântuitorul. Biblia nu afirmă niciodată că Maria ar fi „mama lui Dumnezeu." Deşi este adevărat că ea a fost mama lui Isus şi că Isus este Dumnezeu, totuşi este o absurditate doctrinară ca cineva să susţină că Dumnezeu ar fi putut avea o mamă. Isus există din toată veşnicia, pe când Maria a fost o fiinţă omenească mărginită, cu o dată precisă de la care a început existenţa ei. Ea a fost mama lui Isus numai în întruparea Lui.
Elisabeta a relatat exaltarea aparent intuitivă resimţită de copilul încă nenăscut la auzul primelor cuvinte ale Mariei. Apoi ea a asigurat-o pe Maria că credinţa ei avea să fie răsplătită din plin. Nădejdea ei avea să fie împlinită. Ea nu crezuse în zadar. Pruncul ei avea să se nască, conform făgăduinţei.