De îndată ce Elisabeta a auzit salutul Mariei, i-a săltat pruncul în pântece - un răspuns tainic, involuntar al precursorului încă nevenit pe lume la sosirea lui Mesia, care încă nu se născuse. Elisabeta a fost umplută cu Duhul Sfânt, adică El a preluat controlul asupra sa, călăuzindu-i vorbirea şi acţiunile.

Despre trei persoane din capitolul 1 se spune că au fost umplute cu Duhul Sfânt: Ioan Botezătorul (v. 15); Elisabeta (v. 41); şi Zaharia (v. 67).

Una din trăsăturile distinctive ale unei vieţi pline cu Duhul este faptul că persoana respectivă vorbeşte în psalmi, intonează imnuri de slavă la adresa lui Dumnezeu şi inima şi buzele îi sunt pline de cântări spirituale (Efeseni 5:18,19). Prin urmare, nu ne miră faptul că întâlnim trei cântări în acest capitol, şi alte două în capitolul următor. Patru din aceste cântări sunt cunoscute în general după titlul lor în latină, care reproduce primele cuvintele ale cântecelor (1) Salutul Elisabetei (1:42-45);(2) Magnificat (cu sensul de „magnifică" sau „preamăreşte") (1:46-55);(3) Benedictus (adică „binecuvântat") (1:68-79);(4) Nun Dimittis („acum lasă să plece") (2:29-32).