I. Parabola smochinului fără rod
În strânsă legătură cu cele de mai sus, Domnul Isus a istorisit parabola smochinului. Nu e deloc greu să identificăm smochinul cu Israelul, sădit în via lui Dumnezeu, adică în lume. Dumnezeu a aşteptat roade de la acest pom, dar nu le-a găsit. Şi astfel a spus îngrijitorului viei (Domnul Isus) că a aşteptat în zadar trei ani să primească rod de la pom. Cea mai simplă interpretare ar fi că aceasta se referă la primii trei ani din lucrarea publică a Domnului nostru. Gândul subliniat de textul de care ne ocupăm este că smochinului i s-a dat suficient timp să dea rod, dacă ar fi avut de gând să facă acest lucru. Însă după ce nu au apărut deloc roadele, chiar după trei ani, concluzia care s-a impus de la sine a fost că smochinul nu va mai da roadă. Datorită nerodniciei sale, Dumnezeu a ordonat tăierea lui, căci ocupa un loc care putea fi folosit în scopuri mai productive. Îngrijitorul viei a stăruit însă, mediind pentru smochin şi solicitând să i se acorde încă un an. Dacă nici la sfârşitul acestui an nu va da roade, atunci va putea să-l taie. Şi exact aşa s-a întâmplat. După ce a început al patrulea an, Israelul L-a respins şi L-a răstignit pe Domnul Isus. Ca urmare, capitala sa a fost distrusă iar locuitorii săi împrăştiaţi. G.H. Lang spune:
Fiul lui Dumnezeu a cunoscut gândul Tatălui Său, Stăpânul viei, şi că fusese emis deja groaznicul ordin: „Taie-l". Israel epuizase din nou răbdarea Divină. Nici o naţiune şi nici o persoană nu are motive să creadă că se va bucura de grija lui Dumnezeu, dacă nu va aduce roadele neprihănirii, spre slava şi lauda lui Dumnezeu. Omul există pentru cinstea şi plăcerea Creatorului: când nu slujeşte acest scop drept, ce va putea oare împiedica urmarea sentinţei de moarte pentru natura sa păcătoasă şi îndepărtarea sa din locul privilegiat de care s-a bucurat până atunci?