Refuzul Lui va produce plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Plânsul indică remuşcare iar scrâşnirea dinţilor reflectă o ură înverşunată împotriva lui Dumnezeu. Asta demonstrează că nici suferinţele iadului nu pot schimba inima omului. Israeliţii necredincioşi îi vor vedea pe Avraam, pe Isaac, pe Iacov şi pe toţi profeţii în împărăţia lui Dumnezeu. Ei se aşteptaseră să ajungă ei înşişi acolo, pe considerentul unic de înrudire cu Avraam, Isaac şi Iacov, dar, în realitate, ei vor fi aruncaţi afară. Neamurile se vor deplasa spre luminoasa împărăţie a lui Cristos din toate colţurile pământului, bucurându-se de toate binecuvântările ei minunate. Astfel, mulţi evrei care au fost la început primii vizaţi de planul binecuvântărilor lui Dumnezeu, vor fi respinşi, în vreme ce Neamurile, care erau privite ca nişte câini, se vor bucura de binecuvântările Domniei de o Mie de ani a lui Cristos.