K. Parabolele împărăţiei (13:18-21)
După ce au văzut acest miracol minunat al vindecării, oamenii ar fi fost poate ispitiţi să creadă că împărăţia avea să fie întemeiată numaidecât. Domnul Isus le-a corectat gândirea incorectă, istorisind doua parabole ale împărăţiei lui Dumnezeu, care o descriu în ipostaza ei dintre vremea respingerii Regelui şi revenirea Sa pe pământ, ca să domnească. Ele arată creşterea creştinătăţii şi cuprind şi simpla declaraţie de credinţă şi realitatea ei (vezi notele de la 8:1-3).
Mai întâi de toate, El a asemănat împărăţia lui Dumnezeu cu o sămânţă de muştar, una din cele mai mici seminţe care există. Când este depusă în pământ, ea nu va produce un pom de mărime obişnuită, ci doar o tufă. Prin urmare, când Isus a spus că această sămânţă a produs un pom mare. El a scos în evidenţă că această dezvoltare era cu totul anormală. Pomul a fost atât de mare încât păsările cerului îşi puteau face cuibul în ramurile lui. Gândul care se desprinde de aici este că deşi creştinismul a avut un început nesemnificativ, ulterior s-a dezvoltat foarte mult, transformându-se în creştinătatea pe care o cunoaştem în zilele noastre, alcătuită din toţi cei care se declară loiali Domnului, fie că s-au născut din nou, fie că nu. Păsările cerului sunt vulturii sau păsările de pradă. Sunt simboluri ale răului, subliniind faptul că creştinismul a devenit cuibul unei sumedenii de stricăciuni de tot felul.