Luca redă, în câteva cuvinte, motivele care au stat la baza relatării sale şi metoda folosită: mi s-a părut şi mie că este bine, preaalesule Teofil, ca, după ce am făcut cercetări amănunţite, asupra tuturor acestor lucruri, de la originea lor, să ţi le scriu în ordine, unele după altele. Referitor la motivaţie, Luca spune doar atât: mi s-a părut şi mie că este bine. La nivel uman, el a resimţit nevoia profundă de a redacta această evanghelie. Noi ştim însă că peste voinţa lui s-a suprapus în chip tainic îndemnul divin de a o redacta.
Cât priveşte metoda sa, mai întâi el a făcut cercetări amănunţite, asupra tuturor acestor lucruri, de la originea lor, şi abia apoi a consemnat faptele, în ordinea lor. În lucrarea sa, Luca a trebuit să efectueze o investigaţie minuţioasă, de natură ştiinţifică, a cursului evenimentelor din viaţa Mântuitorului nostru. Luca a verificat acurateţea izvoarelor sale, a eliminat toate elementele necorespunzătoare cu adevărul istoric şi lipsite de relevanţă spirituală, după care a redat în scris materialele în ordinea sub care ni se prezintă ele astăzi. Când Luca afirmă că a scris o relatare a evenimentelor în ordine, unele după altele el nu se referă neapărat la redarea lor în ordine strict cronologică. Evenimentele din evanghelia de faţă nu sunt aranjate întotdeauna în ordinea în care s-au întâmplat. Mai degrabă, ele sunt dispuse într-o ordine bazată pe criterii morale sau spirituale. Cu alte cuvinte, faptele sunt grupate în jurul unor subiecte principale, bazate pe conţinutul lor moral, mai degrabă decât pe înşiruirea strict calendaristică a evenimentelor. Deşi această evanghelie, împreună cu cealaltă lucrare a lui Luca, Faptele Apostolilor, au fost adresate lui Teofil, nu cunoaştem mai nimic despre acest personaj. Faptul că Luca i se adresează cu formula: prea-alesule sugerează că Teofil era un demnitar de stat. Numele său înseamnă prieten al lui Dumnezeu. Probabil era un creştin care deţinea o funcţie de onoare şi responsabilitate în domeniul relaţiilor externe ale imperiului roman.