El ştia foarte bine că venirea Sa nu avea să aducă pace pe pământ la data aceea. Şi astfel El i-a avertizat pe ucenici că atunci când vor veni oamenii la El, familiile acestora îi vor prigoni şi-i vor alunga. Introducerea creştinismului într-o familie compusă, în medie, din cinci persoane, avea să dezbine acea familie. Cât de perversă este natura omului, dacă stăm să ne gândim că rudele necredincioase ale cuiva mai degrabă ar prefera ca fiul lor să fie un beţiv şi un desfrânat, numai pocăit să nu fie! Numai să nu ia atitudine în public, ca ucenic al Domnului Isus Cristos! Paragraful acesta infirmă teoria nejustificată, potrivit căreia Isus ar fi venit să unească întreaga omenire (şi pe credincioşi, şi pe necredincioşi!) într-o singură „frăţie universală a tuturor oamenilor". Mai degrabă, El i-a dezbinat mai mult decât fuseseră dezbinaţi până atunci!