Când se întoarce omul acela de la nuntă, slujitorii lui îl aşteaptă nerăbdători, gata să treacă la acţiune, la porunca lui. El este atât de încântat de atitudinea lor atenta, încât procedează la o răsturnare de situaţie, ca să spunem aşa. Se încinge cu un şorţ de slujitor, apoi îi aşează la masă şi le serveşte mâncarea. Este o ilustrare foarte plastică a faptului că Cel care a venit odată în lumea aceasta în chip de rob va găsi de cuviinţă, în harul Lui, să-i slujească din nou în căminul lor ceresc. Inspiratul învăţat german Bengel, expert în Cuvântul lui Dumnezeu, a considerat versetul 37 drept cea mai măreaţă făgăduinţă din toată Biblia.