Parabola bogatului nechibzuit ilustrează faptul că nu posesiunile constituie lucrul cel mai important în viaţă. Datorită recoltei neobişnuit de bune de care a avut parte, acest fermier bogat a fost confruntat cu ceea ce i se părea o problemă foarte dificil de rezolvat. El nu ştia ce să facă cu toate grânele adunate. Toate grânarele şi silozurile erau pline până la refuz. Când, deodată, i-a venit o idee grozavă. S-a decis să dărâme hambarele şi să clădească altele mai mari. Ar fi fost scutit de cheltuiala lui mare şi de deranjul de a se angaja în acest proiect de anvergură, dacă ar fi privit în jur la cei nevoiaşi şi ar fi donat aceste bucate suplimentare pentru a stampară foamea, atât spirituală, cât şi fizică a celor săraci. „Piepturile celor săraci, casele văduvelor, gurile copiilor sunt hambare care dăinuie veşnic" a spus Ambrose.