Domnul s-a folosit totuşi de acest incident pentru a-i avertiza pe ascultătorii Săi împotriva unuia dintre cele mai insidioase rele care zac în inima omului, respectiv lăcomia. Pofta nestăvilită după posesiuni materiale este una din pornirile cele mai puternice din viaţa omului. Şi totuşi omului lacom îi scapă însuşi scopul existenţei umane. „Viaţa cuiva nu constă în belşugul de lucruri pe care le posedă" după cum s-a exprimat şi J.R. Miller.
Acesta a fost unul din semnalele de alarmă pe care le-a tras Domnul nostru, care însă rămâne nebăgat în seamă de cei mai mulţi oameni din zilele noastre. Cristos a avut foarte multe lucruri de spus despre pericolul bogăţiilor; dar nu mulţi sunt aceia care se tem de bogăţii. Lăcomia nu este considerată, în realitate, un păcat, în vremea noastră. Dacă un om calcă porunca a şasea sau a opta, este considerat criminal, fiind acoperit de ruşine. Dar dacă va călca porunca a zecea, va fi considerat „întreprinzător". Biblia spune că dragostea de bani este rădăcina tuturor relelor; dar toţi cei care citează acest adevăr pun accentul pe cuvântul „dragoste", explicând că nu banii, ci doar iubirea acestora ar constitui rădăcina atât de rea.
Dacă privim în jurul nostru, într-adevăr, s-ar părea că viaţa constă din belşugul lucrurilor pe care le posedă omul. Oamenii consideră că devin mari în proporţie directă cu averea lor. Şi se pare că aşa ar sta lucrurile, căci lumea îi măsoară pe oameni după contul lor de la bancă. Dar nu a existat greşeală mai mare pe care s-o poată comite cineva. Un om se măsoară, în realitate, în funcţie de ceea ce este, nu de ceea ce are.