Atunci Isus a adăugat că cine nu este cu El este împotriva Lui şi oricine nu adună cu El risipeşte. După cum s-a exprimat cineva: „Ori eşti pe cale, ori eşti în cale!" Am menţionat deja contradicţia aparentă dintre versetul acesta şi 9:50. Când este în joc Persoana şi lucrarea lui Cristos, nu poate exista neutralitate. Cine nu este pentru Cristos este împotriva Lui. Dar când e vorba despre slujirea creştină, cei care nu sunt împotriva slujitorilor lui Cristos sunt pentru aceştia. în primul verset, este vorba de mântuire; în al doilea: se pune problema slujirii.