Astfel după sunarea din trâmbiţă trec opt zile; apoi avem ziua ispăşirii de care se leagă smerirea sufletului, ispăşirea pentru păcat şt încetarea lucrului. Toate aceste lucruri îşi vor găsi în curând locul în istoria viitoare a rămăşiţei poporului evreu. „Secerişul a trecut, vara s-a isprăvit şi noi tot nu suntem mântuiţi” (Ieremia 8:30).

Aşa va fi plângerea mişcătoare a acelei rămăşiţe când va începe Duhul lui Dumnezeu să le atingă inima şi cugetul. „Atunci, voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului, un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut. În ziua aceea, va fi jale mare în Ierusalim ca jalea din Hadadrimon în Valea Meghidonului. Ţara se va jeli, fiecare familie deosebit: familia casei lui David deosebit, şi femeile ei deosebit; familia casei lui Natan deosebit, şi femeile ei deosebit; familia casei lui Levi deosebit, şi femeile ei deosebit, familia lui Şimei deosebit, şi femeile ei deosebit; toate celelalte familii, fiecare familie deosebit, şi femeile ei deosebit” (Zaharia 12:10-14). Ce jale adâncă, ce întristare mare, ce pocăinţă adevărată va fi, sub lucrarea puternică a Duhului Sfânt, când cugetul rămăşiţei iudaice îşi va aduce aminte de păcatele trecutului, de călcarea Sabatului, de călcarea legii, de uciderea cu pietre a proorocilor, de răstignirea Fiului, de împotrivirea faţă de Duhul Sfânt, Toate aceste lucruri se vor aşeza în linie de bătaie pe mesele cugetului luminat şi trezit, şi vor face să li se întristeze adânc sufletul. Dar sângele ispăşitor va răspunde la toate. „În ziua aceea, se va deschide casei lui David şi locuitorilor Ierusalimului un izvor pentru păcat şi necurăţie” (Zaharia 13:1). Îşi vor simţi vina lor şi-i va durea de ea, şi vor ajunge să vadă preţul sângelui şi să găsească o pace desăvârşită – un sabat de odihnă pentru sufletele lor.

Şi când vor avea loc acestea în viaţa lui Israel în zilele din urmă, ce va trebui să aşteptăm? Negreşit, slava. Când se va îndepărta „orbirea” şi se va lua mahrama de pe ochi, când inima rămăşiţei lui Israel se va întoarce la Domnul, atunci razele „Soarelui neprihănirii” vor cădea cu o putere tămăduitoare, înviorătoare şi mântuitoare asupra unul popor căit, mâhnit şi sărman. Încercările, luptele, greutăţile şi binecuvântările de la urmă ale rămăşiţei lui Israel sunt zugrăvite amănunţit în Psalmi şi în Prooroci. Dar trebuie să vedem bine ce este această rămăşiţa şi mai ales, că ea este, ca să înţelegem bine şi să ne folosim din citirea acestor cărţi. Nu că nu putem învăţa mult din aceste părţi ale Scripturii căci, „toată Scriptura este de folos”. Dar cea mai bună cale pentru folosirea unei părţi din Scriptură este să înţelegem pe cine are în vedere în rândul întâi. Dacă deci luăm din „Scriptură pentru Biserică, sau Trupul ceresc, locuri cari au în vedere în rândul întâi pe rămăşiţa poporului evreu, sau trupul pământesc, ne încurcăm şi intrăm în mari greşeli cu privire la amândouă. De fapt se întâmplă adeseori ca cineva să nu aibă de loc cunoştinţă de rămăşiţa lui Israel şi să piardă cu totul din vedere adevăratul loc şi nădejdea Bisericii. Acestea sunt greşeli mari de cari cititorul trebuie să caute să se ferească. Să nu creadă ca astea sunt doar închipuiri făcute numai pentru cei doritori de lucruri noi şi fără nici-o legătură cu viaţa. Deloc! Ce este fără însemnătate pentru viaţa noastră să ştim dacă ţinem de cer sau de pământ? Este fără însemnătate pentru noi să ştim daca ne vom odihni în locaşurile de sus, sau dacă vom trece aici pe pământ prin judecăţile din Apocalipsa? Cine ar putea spune aşa ceva? Adevărul este că ar fi greu de spus care adevăruri ar fi mai practice decât acelea cari zugrăvesc soarta deosebită a rămăşiţei pământeşti a lui Israel şi a Bisericii cereşti. Nu mă voi întinde mai mult aici asupra acestui lucru, dar cititorul îl va găsi vrednic de o cercetare mai adâncă, tăcută şt liniştită. Vom sfârşi printr-o ochire asupra sărbătorii corturilor – cea din urmă sărbătoare a anului Iudaic.